vineri, 19 septembrie 2014

Cum a început.....

Anul trecut pe vremea asta aterizasem deja în Italia. Îmi e foarte greu să spun cum mă simțeam în momentul acela, când plecam de acasă pentru prima oară așa departe și pentru așa de mult timp. Nu știu pentru ca nu mi-am lăsat timpul necesar să mă pot gândi la asta. 

Cu câteva luni înainte de plecare am aflat ca tabăra pe care tot visam să o organizăm primește finanțare asa că, în prea puțin timp și cu tot felul de peripeții, asta am făcut. O mână de omuleți harnici am pus la punct, în mai puțin de o lună, o tabără mega genială. De ce a fost ea atât de genială? pentru că am organizat-o noi.... normaaaaal! :) (Și dacă nu mă credeți găsiți mai multe poze aici )
Lăsând gluma la o parte, chiar a fost o echipă hărnicuță, ce a alocat multe multe ore (și zile) ca totul să iasă cât mai bine.

La un moment dat, pe la finalul taberei, a trebuit să-i dau afară din cameră, mai bine spus din patul meu unde se cocoțaseră ca să monteze un film și nu doreau să plece până nu-l terminau. Erau așa drăguți cum stăteau ei cu laptopurile și lucrau, era o atmosferă atât de relaxantă în condițiile în care, am uitat să precizez,  era 5 a.m. iar filmul trebuia să fie gata pentru că urma să fie prezentat a doua zi dimineață, toți râdeau, erau veseli, nimeni nu se plângea că în camera de lângă era party iar ei lucrau. Iți era mai mare dragul să-i vezi așa, dar totul până la somnul meu. 

În momentul în care ne-am întors din tabără ne-am apucat de raportare, multe ore petrecute în sediu, alergat la tanti Nani cu acte, și iar, și iar alte acte și iar multe drumuri (iar peripețiile nu s-au oprit aici). Când, într-un final, ne-am dus fiecare acăsică la el, am realizat că mai erau 5 zile până plecam. Așa că a început o alt fel de alergătură: bagaje, drumuri, oameni pe care doream să-i văd înainte de plecare și bineînțeles că nu am reușit să-i văd pe toți, plus bagajele altor persoane :) și curățenie în sediu. Cine să mai aibă timp să se gândească și la faptul că "băi, chiar plec"?

Și uite așa m-am trezit eu în avion. Dar n-am avut prea mult timp să mă gândesc la "cum sunt și ce simt" pentru că am și aterizat în Veneția și așa a început nebunia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu