Cu câteva luni înainte de plecare am aflat ca tabăra pe care tot visam să o organizăm primește finanțare asa că, în prea puțin timp și cu tot felul de peripeții, asta am făcut. O mână de omuleți harnici am pus la punct, în mai puțin de o lună, o tabără mega genială. De ce a fost ea atât de genială? pentru că am organizat-o noi.... normaaaaal! :) (Și dacă nu mă credeți găsiți mai multe poze aici )
Lăsând gluma la o parte, chiar a fost o echipă hărnicuță, ce a alocat multe multe ore (și zile) ca totul să iasă cât mai bine.
La un moment dat, pe la finalul taberei, a trebuit să-i dau afară din cameră, mai bine spus din patul meu unde se cocoțaseră ca să monteze un film și nu doreau să plece până nu-l terminau. Erau așa drăguți cum stăteau ei cu laptopurile și lucrau, era o atmosferă atât de relaxantă în condițiile în care, am uitat să precizez, era 5 a.m. iar filmul trebuia să fie gata pentru că urma să fie prezentat a doua zi dimineață, toți râdeau, erau veseli, nimeni nu se plângea că în camera de lângă era party iar ei lucrau. Iți era mai mare dragul să-i vezi așa, dar totul până la somnul meu.
În momentul în care ne-am întors din tabără ne-am apucat de raportare, multe ore petrecute în sediu, alergat la tanti Nani cu acte, și iar, și iar alte acte și iar multe drumuri (iar peripețiile nu s-au oprit aici). Când, într-un final, ne-am dus fiecare acăsică la el, am realizat că mai erau 5 zile până plecam. Așa că a început o alt fel de alergătură: bagaje, drumuri, oameni pe care doream să-i văd înainte de plecare și bineînțeles că nu am reușit să-i văd pe toți, plus bagajele altor persoane :) și curățenie în sediu. Cine să mai aibă timp să se gândească și la faptul că "băi, chiar plec"?
Și uite așa m-am trezit eu în avion. Dar n-am avut prea mult timp să mă gândesc la "cum sunt și ce simt" pentru că am și aterizat în Veneția și așa a început nebunia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu