Pagini

luni, 6 octombrie 2014

Încep înscrierile pentru Erasmus Mundus

Dragilor,

A sosit toamna și asta înseamnă că se deschid aplicațiile pentru ERASMUS Mundus (sper ca tot așa îi zice de când cu ERASMUS +)
Așa, ce este un Erasmus Mundus? Este fix programul pe care îl urmez eu acum. Se adresează celor care doresc  să urmeze un master sau un doctorat în afara țării.  Dacă esti în ultimul an de licență, sau ai deja diploma luată înseamnă că te poți înscrie la un master, dacă ești în ultimul an de master sau cu master-ul luat te poți înscrie fie pentru încă un master fie pentru un doctorat.

Și ceea ce e super șmecher este ca nu contează dacă ai mai fost plecat înainte cu un Erasmus, sau dacă nu mai ești student de 20 de ani J, atâta timp cât termini sau ai terminat ciclul de licență te poți înscrie.

Acum eu urmez un master în “Dezvoltare teritorială sustenabilă” dar este o întreaga lista de mastere/doctorate  din care poți alege ce îți face cu ochiul, fiecare are specificul și cerințele lui. Iar în cazul în care nu te poți hotărî asupra unuia, nu-i bai, poți aplica la 3 programe și după  te hotărăști  tu și în funcție de unde ai fost acceptat. (listele cu programele disponibile sunt în link-urile de mai sus).


Un alt lucru pe care nu l-am spus și care este foarte tare este ca urmează să studiezi în mai multe țări.  Pentru că nu este ca un Erasmus “normal”, când erai student și plecai un semestru sau un an la altă universitate. Nop, aici este vorba de un program cap coadă, în care mai multe universități, din diferite țări au format un consorțiu și-ți oferă posibilitatea să-ți alegi “singur” parcursul educațional.  Am pus între ghilimele pentru că nu ești chiar atât de liber în alegerile pe care poți să le faci,  programa este stabilită dinainte, dar poți să-ți alegi tu la ce universitate să te duci în funcție de preferințe și de cursurile pe care ți le oferă.  Dar asta variază de la program la program, la mine era deja  stabilit, semestrul 1 – Italia, semestrul 2 – Belgia, semestrul 3 – Franța , semestrul 4 – la alegere pentru că este internship-ul. Dar știu ca erau programe ce aveau consorțiu format din 6 universități, și cum erau doar  4 semestre am impresia că puteai să-ți alegi la ce universități să studiezi.

Și pentru ca este un Erasmus este cu o bursă. Că doar pentru bursa asta încep înscrierile acum în toamnă. Ce acoperă bursa?  Eu pot sa spun pentru programele de master, pentru cele de doctorat nu am studiat oferta, deci acoperă taxa de școlarizare plus o bursă lunară pe tot parcursul programului.
Ce nu acoperă bursa?  Deplasările între țări. Doar dacă vreuna dintre universitățile partenere este înafara UE, iar tu urmează să mergi acolo, mai există o sumă de bani pe care o primești, dar, iar, depinde în funcție de consorțiu.

Acum Erasmus Mundus este după cum îi spune și numele un program pentru toată lumea J deci o să ai colegi din toate colțurile planetei.  Pentru că Romania este în UE o sa aplici pentru o bursa de tipul B, ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori sunt mai puține burse (UE încurajează prin programul acesta mai mult persoanele din afara UE să aplice) dar nu trebuie sa descurajezi. Eu am aplicat doar pentru masterul actual și am fost acceptata. Aș putea spune că sunt eu mai deosebită dar realitatea este că nefiind prea promovat în UE nu sunt chiar asa mulți care știu despre programul acesta.

Găsiți mai multe explicații aici. (Știu că eu una mai am de progresat la capitolul explicații în scris, așa că dacă nu ați înțeles ce am bolborosit eu aici nu-i bai întotdeauna există Google).

Dacă sunteți în căutare de mastere/doctorate  în afară, aruncați un ochi, aplicația pentru bursă cere ceva timp și de cele mai multe ori și ceva acte de pregătit.  În plus dacă aplicați la 3, pot exista  cerințe diferite de la master la master.

Eu una vă încurajez să vă înscrieți, experiența mea ca Erasmus Mundus (sau STEDE- cum ne spunem noi) e genială și chiar regret un pic că m-am lălăit și am procrastinat ceva timp înainte sa aplic. 

Așa arată un obiectiv bine conturat :)
Am aflat prin vara lui 2011 de programul acesta, pe vremea când îmi începusem internship-ul, și mi-am zis că aplic în toamnă. Dar datorită faptului că am rămas angajată după, am renunțat pentru moment pe motivul că hai domne să învățăm și noi o meserie, și-n plus câți au norocul să aibă un job așa bine plătit din prima? 

Prin primăvara lui 2012, puțin (mai mult) dezamăgită de experiența de învățare din corporație, mă băteau alte gânduri de dezvoltare dar nu s-au concretizat și mă bucur pentru că într-un final după multe lălăieli am pus mana și am aplicat prin decembrie 2012. 

Mi-am trimis aplicația fix pe 29 decembrie, pe la 3 sau 4 dimineața, cu 2 ore înainte să plec cu ECOTURul în munți pentru REV, de unde m-aș fi întors undeva după închiderea aplicației. Așa cum îmi e obiceiul, pe ultima sută de metrii, și așa cum se întâmplă mereu a funcționat. Nu am ezitat nicio secundă să-mi dau demisia cu zâmbetul pe buze, chiar dacă asta însemna sa trec la o bursă mai mică decât salariul pe care îl aveam atunci, și în continuare mă bucur de decizia pe care am luat-o. Toate la timpul lor (chiar și cu procrastinare)! J


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu