Pagini

sâmbătă, 21 martie 2015

Cum a continuat (partea a II-a)

După Italia a urmat Belgia, semestru doi - Leuven, aproximativ 20 de ore de plimbare cu autobuzul Padova - Milano -Bruxelles. 

Leuven e genial - anul trecut pe vremea asta nu credeam că o să spun așa ceva vreodată având în vedere că în martie încă dormeam cu pătura + pilota și tot îmi era frig, Stuart se plimba din cameră în cameră, mirosul de fritate îmi întorcea stomacul pe dos la fel ca și cel din Oude Markt de vineri dimineață, vremea friguroasă și ploioasă te făcea să vrei să-ți tai venele iar "In Leuven we cried"a fost
melodia de căpătâi pe tot parcursul semestrului și bineînțeles și după.

Am ajuns în Belgia pe 4 februarie și am rămas în Bruxelles în prima zi. Ce m-a frapat cel mai tare a fost faptul că peste tot miroase a ciocolată (deci asta a fost prima impresie, după..... părerea mea despre Bruxelles a revenit la realitate dar pentru început normal că totul era nou și shiny) dar și acum știu că dacă intru în Gara de Nord a lor o să miroasă a ciocolată ;)

În Leuven am ajuns în dimineața următoare, în același tren am dat nas în nas cu două colege de la master și am început să cunoaștem Leuven-ul pierzându-ne :)) dar nu din vina noastră; pentru mine harta spunea clar de la gară stânga și tot înainte, dar nu :P am fost așteptate de un student al universității care trebuia să ne conducă spre cămin și să ne ajute cu acomodatul așa că ne-am pierdut. Adică nu ne-am pierdut..... ci doar ne-a arătat orașul, timp de o oră, cu toate bagajele după noi.

Prima săptămână a fost cea de integrare pentru internaționali când toți ceilalți erau în vacanță; ce-i foarte tare la ei este că în primele două săptămâni te duci pe la cursuri să vezi cum sunt și dacă îți plac apoi alegi (surprinzător nu am scăpat de SAP) iar în momentul în care ești în sistem și dai cu „x”-ul în dreptul materiilor pe care dorești să le urmezi îți alegi și data în care ai examenul (ai două opțiuni pentru fiecare materie și e indicat să nu ai 2 examene în aceeași săptămână, sau măcar nu apropiate). Apoi începe plânsul L

 Și pentru că vorbim de Leuven să ne organizăm un pic! Deci acum că am trecut de introducere să le luăm pe rând.  

Leuven - orașul
Având în vedere că este situat la 20 de km de Bruxelles  dacă iei un tren care oprește în toate stațiile o să ajungi în 50 de minute dar dacă te uiți în ce tren te urci ajungi în 17-18 minute. Leuven este un oraș universitar așa că în timpul săptămânii și în special seara este plin de viață, în weekend-uri și vacanțe e pustiu, bate vântul și la propriu și la figurat. Oude Markt este locul unde găsești cele mai multe baruri pe metru pătrat și..... și mai multe sortimente de bere. Joia este seara când „se iese” (în weekend studentul belgian se duce acasă, dar nu ca la noi aici se pleacă în masă, tot studentul se duce acasă, așa că începând cu vineri după amiază e pustiu) iar vineri dimineață, Oude Markt nu este chiar cel mai plăcut loc de plimbare (nici vizual nici olfactiv).

Dacă în Italia nu doream să încurajez piața neagră a bicicletelor aici bicicliștii sunt mai rău ca șoferii din Italia ;) așa că am descoperit orașul la pas. Mi-a luat ceva timp să vreau să ies din casă și să cutreier pe străzi având în vedere vremea dar e suficient un pic de soare ca să te îndrăgostești de Leuven. 
Îți poți începe plimbarea prin pădurea din campusul Heverlee, să stai la o vorbă pe iarba din fața castelului Arenberg sau de-a lungul râului apoi să te îndrepți agale spre Begijnhof (e ca și cum ai intra într-un alt oraș), apoi cobori frumos spre Kruidtuin (aka grădina botanică) unde te refugiezi pe o bancă, printre flori, la soare și te pierzi pentru câteva ore printre paginile unei cărți, când se înserează te muți pe scările din Grote Markt sau pe cele din Ladeuzeplein iar în funcție de piață îți alegi și gelateria (eh obicei preluat din Italia). 

Căminul – Guido Gazele a fost casa mea pentru 5 luni așa că merită un pic de atenție. Pentru început din stradă pare ca o biserică dar surpriză nu este aceasta cladirea ci cea din spate care probabil a fost tot ceva ce ține de  biserică pentru că aduce cu mănăstirile gotice. Imediat cum intri în clădire te lovește așa un iz de mâncare neidentificabilă plus mirosul de vechi al clădirii plus altele dar nu intrăm în detalii că stricăm farmecul. Camera e situată la etajul 3 (dar având în vedere înălțimea celorlalte etaje ar putea foarte bine să fie etajul 5), are 15 metrii pătrați și cam 3 metrii înălțime, cu geamuri la fel de înalte prin care bate vântul și intră ploaia, iar cum în Belgia aceste două fenomene ale naturii sunt la ele acasă, iar cum lunile de iarnă sunt mega urâte și friguroase well - in Leuven we cried. Baia, dușurile și bucătăria erau pe hol, cu femeia de serviciu făcând curățenie doar o dată pe săptămână (uneori lună) pot spune că fu ok-ish, asta doar când îmi aduc aminte de căminele din Vitan. Norocul meu a fost că la etajul 3 eram cazați doar cei de la același master ca mine + un italian + Stuart și familia lui.  Experiența aceasta m-a făcut să-mi schimb un pic criteriile când vine vorba de băieți J ce înalt, atent, inteligent, etc.??? Ce ziceți de cum își spală vasele?  

Dacă ați rămas blocați la Stuart și de ce locuiește cu întreaga familie în cămin, ei bine draguțul de el nu numai că locuiește prin toate căminele și casele din Leuven ci cel mai probabil prin toate casele din Belgia pentru că este vorba de șoareci. Aici fiecare casă cu familia ei de șoareci iar noi cred că aveam câte una pentru fiecare etaj.

În rest e situat bine, aproape de campus unde aveam ore, aproape de supermarket, aproape de  bazinul de înot al facultății și de sala de sport, la 30 de minute de centru așa în pas de plimbare, și tot atâtea față de gară (pentru că în Leuven m-am deplasat doar pe jos distanțele sunt raportate doar la mersul meu)

 Facultatea – deși clasată printre primele 100 din lume, am fost un pic dezamăgită de sistem și de cum se întâmplă lucrurile, de gândirea lor un pic limitată, închisă și rigidă când vine vorba de multe lucruri. Știu că nu am interacționat cu toată lumea din KU Leuven și nu prea e corect să generalizez dar tot poți observa un trend. În rest mult prea organizați pentru cineva care și-a petrecut semestrul anterior în Italia. 
Am avut field tripp-uri prin Ghent, Bruxelles,  Antwerp (de care de asemenea m-am îndrăgostit (și nu pentru shopping ci am avut un întreg proiect despre oraș, gastronomie și turism, ce a presupus field work, interviuri cu actorii locali, cu localnici și turiști, Elixir d'Anvers a avut și el un rol important dar abia când am ieșit din zona turistică am început să fiu efectiv fascinată de oraș). 

În sesiune mi-am planificat primele cele mai grele examene la început,  am avut 10 zile la dispoziție, respectiv 7, ca să mă pregătesc pentru ele, apoi 4 și 2 zile pentru următoarele două examene și tot m-am ales cu o restanță, aparent la unul dintre examenele considerate de mine ușoare (v-am spus ca în Leuven we cried?) Așa că asta a presupus o noua vizită în Belgia, în august.


 Acum am ajuns să-mi lipsească orașul, deși anul trecut pe vremea asta singurul lucru pe care mi-l doream era să plec cât mai repede de aici. În august când am fost pentru restanță (am stat mai puțin de 24 de ore) am apucat să mă plimb un pic prin locuri dragi și am plecat destul de întristată dar cu zâmbetul pe buze la gândul ca poate într-o zi o să revin, o să stau la una din mesele din Oude Markt cu un kriek în față și o să-mi aduc aminte cu plăcere de zilele când în Leuven we cried. J


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu