duminică, 21 decembrie 2014

Cum a continuat (partea I)

A fost amuzant, să fii pentru prima oară într-o țară a cărei limbă o vorbești așa mai mult prin semne, fără pregătiri prealabile în ceea ce privește locația, transportul, etc. Știam că trebuie să ajung în Padova, știam cum să ajung acolo de la aeroport, dar mai departe ...he! he!...  Nadia......  Tot limbajul semnelor și o amărâtă de hartă, pe care mi-o printasem înainte,  m-au salvat.

Și așa echipată să înceapă aventura :)

Am ajuns într-un final și la cămin iar primul lucru am aterizat la party-ul STEDE din aceea seară. Bineînțeles că prima luna fu cu peripeții, așa ca să mă obișnuiesc cu faptul că nu mai sunt acasă.  M-au inundat vecinii, am reușit să spăl atât de bine bucătăria încât maică-mea
ar fi fost mândră de mine.... asta dacă nu ar fi fost un mic și insignifiant aspect și anume că de fiecare dată când doream să gătesc se lua curentul în întreg apartamentul.

Am ajuns să-mi palcă italienii, sunt simpatici și gesticulează (poți să-i înțelegi și fără să vorbești prea bine italiana) și îmi place enorm cum măsoară ei timpul (adică nu prea) cum dimineața la 10 sunt încă în cafenea sau deja cu paharul de spritz în față, citind ziarul într-o piațetă,  cum închid ei magazinele la 12 iar dacă la prânz te plimbi pe străduțe nu auzi decât clinchet de tacâmuri. E așa o atmosferă de  dolce far niente molipsitoare. J

Cum să nu te îndrăgostești de Italia? Când oricând aveam chef dădeam o fugă până la gară și mă urcam în tren. Destinația? Nu conta. Venezia, Verona, Bologna, Vicenza, Lago di Garda erau la o aruncătură de băț, mă hotăram pe loc, în gară.  

           
Venezia
Sirmione

Cum să nu-ți placă să te trezești dimineața, să ieși cu cafeluța pe balcon și să admiri Dolomiții? Sau să te pierzi pe străduțe, să te plimbi pe sub case pentru ca nu există trotuare. Sau Piazza dei Signori,  punctul de întâlnire pentru toți studenții, care în fiecare seară te îmbia cu băuturi de la ieftine la foarte ieftine. Sau domni pe biciclete care se opreau să-ți spună ce picioare faine ai (dar cu un stil pe care nu-l întâlnești de obicei la ăia care fluieră după tine și-ți mai zic și diverse)


Priveliștea


Italia a însemnat și primul tren pierdut vreodată, cum tu ajungi în gară, îl vezi cum pleacă și te bucuri ca un copil că ce bine că nu mi-am luat bilet,  a fost despre mult mers pe jos, cel putin 6 km pe zi, despre tuns prin vecini, despre fobia mea de biciclete (nu! nu! de fapt eu doar nu doream să încurajez piața neagră a bicicletelor) despre cine internaționale cu AIESEC-ul din Padova (o parte doar), despre gelato și quattro fromaggi, despre tiramisu și Imagine Dragons, despre brazilieni și French kiss, despre români la tot pasul, a fost despre meșterit, dor de casă, citit cărți în italiană și simțit timpul altfel, în niciun caz după ceas.

Și pentru că între timp „s-a deschis aeroportul” și s-a dus inspirația, fug și eu să las bagajul și să vin acasă. Ar mai fi multe de spus despre Italia așa că nu punem punct; vă mai povestesc eu și-n alte dăți.

(ha ha ce înseamnă să nu dormi :)) se pare că doar îl salvasem acum 3 zile dar nu-i bai vi-l postez acum )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu